Înapoi la rețete
Curcan la cuptor cu rozmarin și gravy
Timp de preparare: 3-4 ore     Dificultate: complexă
Ingrediente

- PENTRU CURCAN: 1 curcan de 5-6kg   

- 100g de unt, la temperatura camerei  

- 100ml de ulei Floriol natural bogat în vitamina E  

- o mână de rozmarin  

- 4 cepe mari  

- foi de dafin  

- cartofi copți, pentru servit  

- PENTRU SOSUL GRAVY: 1 lingură ulei Floriol Floarea Soarelui  

- 1 ceapă, tocată  

- 1 morcov, tocat  

- 1 foaie de dafin  

- 2 linguri de făină  

- 850ml supă de pui sau de curcan   

- zeama și resturile din tava în care ai copt curcanul  

Mod de preparare

1. Încinge cuptorul la 160°C. Șterge bine curcanul cu prosoape de hârtie. Cântărește pasărea și calculează timpul de gătire la 40 de minute per kilogram. Amestecă untul cu uleiul Floriol Floarea Soarelui, apoi asezonează bine. Introdu ușor degetele sub pielea curcanului, începând de la gât, desprinzând pielea de pe piept și pulpele superioare. Întinde untul și uleiul Floriol Floarea Soarelui pe sub piele, apoi netezește-o la loc. Taie o ceapă pe jumătate și introdu-o în cavitatea curcanului, împreună cu foile de dafin și câteva fire de rozmarin.

2. Unge curcanul cu ulei din belșug și asezonează-l. Taie restul cepelor pe jumătate și așează bucățile într-o tava unsă cu ulei Floriol natural bogat în vitamina E. Pune curcanul peste ceapă, acoperă complet pasărea și tava cu folie de aluminiu, ca un cort. Dă-l la cuptorul încins și coace-l in funcție de timpii calculați – vezi primul paragraf.

3. Cu 30 de minute înainte ca timpul de gătire sa se termine, scoate curcanul și încinge cuptorul la 180°C. Îndepărtează folia de aluminiu și pune tava înapoi la cuptor pentru încă 30 de minute, pana când curcanul se rumenește.

4. Scoate tava din cuptor și lasă deoparte curcanul, acoperit cu folie, timp de cel puțin 30 de minute și până la o ora înainte de servire. Păstrează lichidul și ceapa din tava pentru prepararea sosului gravy.

5. Pentru sosul gravy, încinge uleiul Floriol natural bogat în vitamina E într-o cratiță non-aderentă, prăjește ceapa, morcovul și dafinul, până când ceapa devine aurie. Adaugă faina și toarnă supa de pui, amestecând. Lasă totul să fiarbă pe foc mic timp de 15 minute. Îndepărtează foaia de dafin, apoi mixează sosul cu un blender, împreună cu zeama rămasa în tava și ceapa. Pune totul într-o cratiță, lasă amestecul să stea câteva minute și îndepărtează grăsimea care se ridică la suprafață. Pune cratiță pe foc și, amestecând încontinuu, lasă sosul sa dea într-un clocot. Asezonează după gust. Servește curcanul cu cartofi copți și gravy alături. Decorează platoul cu firele rămase de rozmarin.

Poftă bună!